VIDEO | Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță din 2022. Budăi: Am propus prelungirea valabilității tichetelor care nu au fost încă folosite

Publicat: 03/12/2021, 12:46

Voucherele de vacanță se vor acorda din nou din 2022. Tichetele vor fi valabile până în 2026 și vor avea aceeași valoare ca până acum, 1.450 de lei, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență.

Ministerul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a anunţat că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie în cadrul primei întâlniri de lucru pe care a avut-o cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

„Sistemul românesc de acordare a vocherelor de vacanță este un exemplu de bună practică și aș menționa o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulației turistice interne, sprijinirea comunității locale, refacerea forței de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar și crearea unor noi oportunități de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparență decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022”, a declarat ministrul Turismului, conform unui comunicat de presă.

Conform proiectului de OUG, instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

„Voucherele de vacanță aferente anilor 2022 – 2026 se emit doar pe suport electronic”, potrivit sursei citate.

Valabilitatea voucherelor nefolosite anul trecut ar putea fi prelungită până în 2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus, vineri după ședința de guvern, că voucherele emise în 2020 care nu au fost folosite până acum ar putea fi utilizate până la finalul lui 2022.

„A fost discuția astăzi în Guvern. Noi, ministerele inițiatoare, IMM-ul și Ministerul Muncii, am propus și prelungirea voucherelor de vacanță care mai sunt și care, din cauza pandemiei, nu au putut fi folosite, și acordarea de vouchere de vacanță pentru anul viitor. Propunerea e ca voucherele care nu fost folosite încă să poată fi utilizate până la finalul anului viitor. Să vedem ce iese din cadrul avizărilor inter-ministeriale”, a spus Budăi.

În anul 2021 bugetarii nu au primit vouchere de vacanță.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o...
Piața imobiliară a sărit în aer. Scumpirile nu se mai opresc
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
A fost descoperită o nouă particulă. Cercetătorii o căutau de mult timp!